Vouă, celor din hronici, pecetii şi herburi,
fiarelor nepăscătoare de ierburi,
nepăsătoare de carne de fiară, neumbrite de nour,
nearse de soare: Pajură, Bour,
cu schiptru şi tiară, -
mă rog, să vă iviţi!
Pre voi, fiare heralde:
alde Pardosu', alde
Irog-inorogu', vă rog, să vă iviţi!
Fiarelor de bună şi de rea priinţă,
pe cari vânătorul dac-o să le prindză,
n-o să mi-se-aleagă cu pleavă şi abure,
cu niscai sfarog: Fiarelor din fabule,
din eticeşti şi de zăbavă cărţi,
mă rog, să se ivească!
Vouă, cinstitelor, ţie, sperjure,
şarpe sân-pomului jur-împrejure,
fiarelor omului semiasemine:
alde Sirenei, celui Chentaur
cu gură de aur, ca a Hrisostomului,
mă rog, să se ivească!
Fiare cuminţi, cu-o mie de dinţi,
cu coadă de peşte, cu gheare la deşte,
cu unghie de ţap, cu cap, făr-de-cap,
cu blana ca sfecla, cu ochii ca stecla,
cu ochii de vâlc, fiare cu tâlc,
cu duhori suave, fiare filozoafe... Ave!
... A psevdofiarelor cânt viaţa-neviaţa
care nu se trece ca topită gheaţa,
nu se risipeşte în văzduh ca ceaţa,
nice nu se rumpe ca subţire aţa,
au se ovileşte ca bătrână faţa;
căci de zboară-mi zboară altfel decât raţa,
se ivesc pe lume nu din ou ca raţa,
nici nu-mi pasc fâneaţa-n toată dimineaţa,
ci-şi păstrează pururi harul şi verdeaţa,
taina şi dulceaţa, -
fiindcă nici viaţă nu le e viaţa!
Eu vă cânt şi vă descânt,
vă invoc şi vă evoc,
de noroc, de nenoroc,
Vasilisc şi Inorog,
Aspidă şi Zgripţor-Roc.
Eu vă agrăiesc, vă isc,
Inorog şi Vasilisc,
frate Dulf cu ochi de sulf,
dimpreună cu Adelfă,
soru-ta, eu v-aduc jertfă.
Şi tot eu îi ţin ison,
Păsării Calandrinon,
Păsării de da sau ba,
ca şi ţie, dumneata,
Scarabee, scara mea...
Eu vă cânt,
eu vă trec pragul,
eu vă strig la ceasul fix
şi tot eu vă uit de dragul
împăratului Finics!
Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaşte, curăţit prin jar,
din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
astăzi, ca şi mâine, pururi şï acum.
„BUNĂ VREMEA..." Bună vremea, Bună vremea! Bade gazdă, odihneşti, Ori numai ne amăgeşti, Ori plugăraşi nu doreşti, Căci te cam posomoreşti. Noi cu plugul ne-am luat De cu seară ce-a-nserat Si-am fi venit mai demult, Dar noi nu ne-am priceput, Ca copiii am făcut; Dară si de acuma-i bine, Căci mîne-i Sfîntul Vasile. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Într-o joi de dimineaţă S-a sculat badea din faţă, Dimineaţa s-a sculat, Pe ochi negri s-a spălat; Iar soţia Dumisale, Prea cinstită gazdă mare, Un ştir alb în mîni i-a dat, Şi s-a şters pe mîni curat; Apoi iară s-a-nturnat, Un pieptene şi-a luat, Chica neagr-a pieptănat, în strai nou s-a îmbrăcat, La icoane s-a-nchinat Si, ieşind afară,-ndat' Din bucium a buciumat, Slugile şi-a adunat Slugilor porunc-a dat în ocol de-au alergat, Şi-au scos doisprezece boi Dintre cei mai buni de soi: Boi, bourei, în coadă cudalbei, în frunte tintătei Mici de statură, Buni de trăsură, Cu coarnele belciugate, Cu aur suflate. Minaţi băieţei! — Hăi! hăi! Si-si luase bădisorul Tăvala şi pluguşorul, Cei doisprezece bourei Şi doisprezece plugărei, Şi-apoi mi-a plecat, S-a dus la arat La cîmpul durat, La măru-nrotat, Pe-un delut ascuţit Ca o dungă de cuţit, Ajungînd Şi-ncepînd, A brăzdat Si-a arat în lungiş Si-n curmeziş, Brazdă neagr-a răsturnat, Grîu de var-a revărsat, Grîu de vară Cu secară Pînă-n sară Să răsară, S-alunge foamea din ţară, Pe pagini de pe hotară, Grîu mărunt Arnăut... Si-a dat Domnul, s-a făcut. Pe la vară si mai mult! Minaţi feciorei! — Hăi! hăi! Şi-a arat cît a arat, De lumea s-a minunat. Iar dacă a-nserat, Bade-acasă s-a-nturnat Bucuros, Veselos, C-a ieşit grîul frumos. Iar după ce a-nnoptat, Atunci, mări, s-a culcat Cu lelica într-un pat Mîndru, mare şi-ncingat, Cu scîndurile de brad, Cu-aşternutul de argint, Cu ciucuri pînă-n pămînt, Cum n-am văzut de cînd sînt. Mînati băietei! Hăi! hăi! Dormind cu lelica-n pat, Badea vis mîndru-a visat. Dimineaţa s-a sculat, Faţa albă şi-a spălat, Chica neagr-a pieptănat, Cu strai nou s-a îmbrăcat, La icoane s-a-nchinat, Domnului mi s-a rugat Visul să i se-mplinească. Si mulţi ani să-i dăruiască. Mînati, feciorasi! — Hăi! hăi! -Apoi badea s-a-nturnat Şi din bucium a sunat: Slugile s-au adunat, Slugilor porunci a dat; Ei la grajd au alergat, Şi din grajd ei mi-au luat Un cal graur Cu şeaua de aur, Negru ca corbul, Iute ca focul, Cu potcoavele de-argint, Cu zurzuri pînă-n pămînt Si cu frîul de mătasă, Cu copiţi de iarbă - grasă. Minaţi, fecioraşi! — Hăi! hăi! Ei în fugă mi s-au dus Si-ndată i l-au adus, Bade-atunci s-a bucurat, Suliţa si-a răzimat, De pe dîns-a-ncălicat, Pămîntul a tremurat, Văile au răsunat, Frunza-n codru a picat, Sînt Vasili s-a bucurat. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! După ce a-ncălicat Pe-acel cal neînvătat, Sus la munte a plecat, Sus la munte la vînat. De vînat el n-a vînat, Orisicît s-a zbuciumat, De zbieretul oilor, De răgetul vacilor, De cîntecul mierlelor, De ţipetul ulilor, De vuietul văilor, De sosetul frunzelor. De vînat el n-a vînat, Dar degeaba n-a umblat, Căci în sine-a cugetat Şi îndată mi-a plecat La grîul cel negrăpat. Şi cum a sosit, îndat-a zărit Că grîul cel negrăpat Era mîndru si curat, Era mîndru si frumos Ca şi faţa lui Hristos, Nici prea mare, nici prea mic, Cum îi mai frumos la spic. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Atunci singur Dumnealui Peste coama calului Lîngă grîu mi s-a plecat, Trei spice-n mîni a luat în basma mi le-a legat, în curea că le-a băgat Şi spre casă s-a-nturnat, Lelichii că mi le-a dat. Lelica le-a dus în casă Şi-a pus spicele pe masă; Casa mi s-a luminat, Copiii s-au bucurat. Lelica frumoasă, Stăpîna de casă, Pe masă le-a desfăcat Şi din gur-a cuvîntat: Că nu-i verde nici uscat, Numai bun de secerat. Minaţi, băietei! — Hăi! hăi! Bădica s-a bucurat, La Răsnăvan a plecat, Auzind c-acolo-i fier Si mulţime de otel. S-a dus pe uliţa mare, N-află fier de trei parale; S-a dus pe uliţa mică Şi n-a găsit, zău, nemică; Iar pe uliţa din dos Tot fuse mai norocos. Mînati, feciorasi! — Hăi! hăi! Şi-a luat opt oca de fier Şi pe-atîtea de oţel, Le-a luat si s-a-nturnat Si le-a dat Lui Lionte ţiganul, Ce lucrează cu ciocanul, Să gătească seceruici, Seceri mari si seceri mici, Cum mai bune de voinici, De neveste ochişele, De copile tinerele, De seama puicuţei mele. Mînati, măi! — Hăi! hăi! Seceruica cea mai bună – Pentru baba cea bătrînă, Seceruica cea mai mică -Pentru-o zînă tinerică; Secerile măruntele, Cu dinţii de floricele, Cu mănunchi de viorele, La nepoţi şi nepoţele, Copilelor frumuşele, Nevestelor ochisele, Cu tîtele bourele, Cu garoafe prin cosiţe, Cu flori roşii pe guriţe, La cari inima-ţi sughiţă. Mînati, măi! — Hăi! hăi! Secerile s-au gătit, Pe la toţi le-a împărţit Şi la lucru s-au pornit, Si la lucru mi s-au dat, Mi s-au dat la secerat; Cu dreapta îmi secera, Cu stînga mănunchi făcea, Cu-amîndouă snopi lega Si în clăi îi aşeza. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Şi, mări, îmi secerară Zi de vară Pînă-n seară, Răsturnînd un corn de ţară, Iar după ce a-nserat, înapoi cînd s-au uitat, Au stat snopii Ca si drobii, Clăile – Ca stelele. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Apoi carele-ncărcară Şi pe toate le cărară Şi jirezi mari că durară In capul pămîntului, în sterita vîntului. îar badea, de bucurie, S-a dat cu lelea-n sfetie Unde aria să fie: în capul pămîntului, în sterita vîntului, O arie de aramă Puţintel băgata-n samă, Cu otgon de ibrişin, Ca să meargă treaba-n plin. Minaţi, băieţei! — Hăi! hăi! Şi prin vorbe, prin cuvinte, Badea si-a adus aminte Cum că are-o herghelie La păscut, la suhăţie. Şi cum sfatul şi-a gătat, Pe un murg a-ncălicat, La herghelie-a plecat, Şi-a ales cincisprezece iepe Tot sirepe, Cîte de zece ani sterpe, Cu potcoave de argint, Ce prind bine la pămînt, Care se duceau ca vîntul Şi nu atingeau pămîntul: Unde călca, Scîntei ieşea Si colb sărea. Mînati, măi! ' — Hăi! hăi! Cum mi le-a apropiat, în năsadă le-a băgat, Nouă zile le-a mînat, Jirezile-a trierat; Şi după ce le-a gătit, La măsură a ieşit: Dintr-o claie O odobaie, Dintr-un snop -Un oboroc, Dintr-un spic – Un mertic*. Minaţi, măi! — Hăi! hăi! Bade-atunci, de bucurie, Ca săracul de-avuţie, Cu poala sumanului Turna-n chelna carului; Umplea pumnii, umplea poale Si turna în harabale, Harabale-mpărăteşti Cu boi de cei munteneşti, Nouă cară Cu povară, Şi porni apoi la moară, La morişca cea tărcată, Unde dă fărina gata. Mînati, voinicei! — Hăi! hăi! Iară morărita, cînd A văzut venind Care scîrtăind, Boii rumegînd Şi slugile sbiciuind, Si-a făcut coada bîrzoi Şi-a fugit prin celea văi, Şi-a pus coada pe spinare Şi-a fugit în lunca mare: Lunca mare – Frunză n-are, Lunca mică Frunza pică. Mînati, feciorasi! — Hăi! hăi! Morărita frumuşică Paşte frunza de urzică, Paşte frunza de căpşună, Adevăr că nu-i minciună. Iar morariul, meşter mare, Crişu' el şi-a cui îl are, A sărit îndată tare Cu barosul pe spinare, Cu brîul de lînă, Cu ciocan în mînă, Şi-a strigat: ptrrr, ptrrr şi nananal Stai, moriscă, nu mişca! Mînati, măi! — Hăi! hăi! Şi-apucat-o la cercat, La cercat si la mustrat, Din gură i-a cuvîntat: Tinerică cînd erai, Zici că nărav nu aveai, Dar acum te-ai bîrzoiat, Cu nărav te-ai învăţat! Şi-apoi cum i-a cuvîntat, I-a şi dat un pumn în cap Şi-aşezat-o pe dulap, Şi i-a dat un pumn în şele Şi a pus-o pe măsele; I-a mai dat un pumn în splină Şi-a tocmit-o pe fărină. Mînati, voinicei! — Hăi! hăi! Apa se izbi, Moara se porni; Şi venea apa, venea, Umbla moara de pocnea. Apoi a turnat în coş Grîu mărunţel de cel roş. Grîul si-aseză îndată Şi din coş cădea sub piatră, De sub piatră în covată Curgea fărină curată. Mînati, băietei! » 7y — Hăi! hăi! Badea mult se bucura, Zeciuiala morii da, Pe morar îl dăruia, Pe un murg se arunca Şi spre casă se-nturna Cu flăcăi-alăturea, Care carele mîna. Badea venea tot rîzînd, Feciorii veneau cîntînd Şi din sbice tot pocnind, Văile de răsunau, Munţii se cutremurau. Mînati, feciorei! — Hăi! hăi! Iar lelica cea frumoasă, Preumblîndu-se prin casă, Auzind larma cea mare, Le-a ieşit spre-ntîmpinare Cu mînecele-nvîrtite, Cu mînile rumenite Ca garoafele-mpodobite; A ieşit pe prag afară Şi se uita la povară, Se uita la soţul său Şi făcea din ochi mereu. Minaţi, băieţei! — Hăi! hăi! Iară badea, cum sosi, Carele hălădui. Dar lelica cea frumoasă, Ca o garoafă aleasă, Se tot preumbla prin casă Şi zicea că nici nu-i pasă Că avea fată frumoasă, Era fata Domnia Lor Ca şi-o zîn-a codrilor Cu cămeşa cu altită, Cu flori roşii pe guriţă, Cu garoafe în cosiţe, Tinerică, Ochisică,Tinerică, sprintenioară Ca un pui de căprioară, Cu ochii ca murele, Obrajii ca rujele, Si-orice fecior o vedea Pe dată o şi-ndrăgea. Mînati, băietei! — Hăi, hăi! Lelea la dîns-o chemară Si trimise în cămară Dup-o sită rară De năgară, Ca să cearnă pînă-n sară, Să scoată răul din ţară, Pe păgîni de pe hotară. Şi copila frumuşea, Ascultînd pe maică-sa, Se si duse Şi aduse Sită rară De năgară Pentru noi, plugari de-afară, S-alungăm răul din ţară, Pe pagini de pe hotară. Mînati, măi! — Hăi! hăi! Dar lelichii i-a părut Că-i prea rară de cernut, I-a părut sita prea rară Şi-a dat-o pe uş-afară, Şi s-a dus singură iară, Din papuci tot plescăind, Din rochie vînt făcînd, Din cercei Tolocănei, Si-a intrat din casă-n casă Şi dădu de-o sită deasă, Sită deasă De mătasă Pentru Domnia Lor din casă. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Si cum a sosit acasă, A pus fata după masă. Şi a pus-o la cernut, La cernut şi la bătut. Din sită fata cernea, Din jos tobele bătea, Din sus negura cădea, La plugari din ochi făcea. Mînati, feciorasi! — Hăi! hăi! Si era o babă Bătrînă si slabă, Babă de cele bătrîne, Care ştiu rîndul la pîne. Bab-aceea-a plămădit, Aluatul a dospit; După ce a pregătit, A făcut la colăcei, Si mai mari, si mititei, Si-a făcut un colăcei Rumenei şi-mpleticel, Si-a făcut unul frumos Ca si fata lui Hristos Nici mai mare, nici mai mic, Dintr-o mierţă şi-un miertic; Şi cu miere mi-1 ungea, Cu zahăr îl zăhărea, în cuptiori că mi-1 punea, Şi el mîndru se cocea, Pentru plugari ni-1 gătea. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Din cuptiori că mi-1 scotea Si nouă că ni-1 menea, Şi-apoi mi l-a pus pe masă Si s-a luminat în casă; Şi l-a rupt în două Si ne-a dat si nouă, " Şi l-a rupt în trii Şi-a dat la copii, Şi l-a rupt în patru Si-a hrănit tot satu', Şi l-a rupt în cinci Si-a dat la voinici, La feciori cu-opinci; Iară cît a mai rămas înapoi că mi l-a tras, Şi l-a pus în cui din dos, Ca să fie-ndemînos Pentru alţi plugari de scos. Mînati, băietei! — Hăi! hăi! Si noi nu urăm Pentr-un colăcel, Dar noi vă urăm Pentr-un galbenei, Gălbenuş de aur Din luna lui Faur; Si noi vă urăm Ca să căpătăm Cel puţin un leuşor, Sau, de nu, un puişor, Să facem un boldişor Să-1 avem la pluguşor, Să meargă mai iutişor. Mînati, băietei! - Hăi! hăi! De urat am mai ura, Dar ni-i că vom însera, Si-i de mult de cînd urăm, De cînd cu plugul umblăm, Si mai avem înc-un sat La o casă de urat. N-om lăsa-o neurată, Căci lelica are-o fată, Şi n-ar vrea cu capu-odată Să steie nesărutată. L-alta într-un corn de sat, Stricatică de vărsat, De-am ura, cît am ura, Dar de noi tot n-a scăpa. Minaţi, feciorei! — Hăi! hăi! De urat am mai ura, Dar ni-i că vom însera; Drumurile ni-s departe Si cărările încurcate. La mulţi ani cu sănătate, * Si să vă fie de bine Ziua Sîntului Vasile Dumneavoastră-n bucurie De-acum şi pînă-n vecie! Ahooo! hahaooo!
PLUGUŞORUL Aho, aho, ho-ho, Mîne anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte, Şi începe a brăzda, Pa la case si-a ura. Iarna-i grea, omătul mare, Semne bune anul are, Semne bune de belşug, Pentru brazda de sub plug. Doamne, binecuvîntează Casa care o urează Pluguşor cu patru boi, Pluguşor mînat de noi. Sus pe cer că străluceşte O stea mare ce vesteşte Că se curmă de-acum Al nevoilor pre drum, Asta-i steaua romвnească A unirei Si-a-nfrătirei, Stea de viaţă, stea de spor, Stea de bine viitor. Fă-o, Doamne, să lucească, Steaua noastră romвnească, Si să stea tot între noi, Să nu mai avem nevoi, Toata lumea ne ascultă, Că avem dreptate multă, Că destul am suferit, Fără ca să fi greşit. De acum ni se cuvine Ca să mai trăim si bine, Să se ducă dintre noi Orice grijă şi nevoi; Să se ducă hăulind Si cu dinţii clănţănind; Să se ducă pe pustie, între noi să nu mai vie; Anul Nou ne-aduce nouă Timp mai bun şi viaţă nouă, N-o să fim tot moldoveni, N-o să mai fie munteni, Ci-ntr-o Tară Romвnească, Liberă şi voinicească, Noi si ei tot să trăim, Si-ntre noi să ne iubim, Si cît lumea vom trăi, Şi-n tărie vom spori. Anul Nou ne-aduce nouă Timp mai bun şi viaţă nouă; Anul Nou o să ne fie început de veselie. Mari pe mici n-or prigoni, Mici pe mari nu vor rîvni. în frăţie şi dreptate Au să fie legi lucrate. Noi cu ei mîna vom da Şi-ntr-o horă vom juca. Dumnezeu, care ne-ascultă, Ne întinde hrană multă, Şi pămîntul ce-om avea Grîu de aur ne va da
„AHO, HOHO! SARA..” Aho, hoho! Sara c-a înserat, Noi pe jupînul... nu l-am urat. Dar l-om ura bucuros; Bine că e sănătos. Pîn' ce ne-am gătit şi noi, Pîn' ce-am pus plugul pe brazdă, A trecut timpul de-amiază. S-am arat cît am arat Şi de-amiază am dezjugat S-am dat boii la otavă Şi flăcăii la dumbravă. Mergi în sus, dumbrava sună, Timpul face vreme bună. Că-nfloresc si florile Şi-nspichează grînele. Stăpîn-gazd-a-ncălicat, Pe lanuri a şi plecat, Ş-a văzut grîu-nspicat. De pe mînză s-a plecat, Trei spice a şi luat, Si le-a-nvălit în dulămită Şi le-a dus la a lui dragă domniţă, în portiţă l-aştepta, Cu trei mere se juca. Aşternut un colviltir Sub un brîu de trandafir, Cu tulpanul numai flori, Cu conaşii ei bujori, Măi nevastă, măi femeie, Grîul nostru stă să cheie, C-a dat Dumnezeu un vînt Şi l-a culcat la pămînt. Mînati, măi! — Hăi, hăi! Nu te-nspăimînta, bărbate, C-a da Dumnezeu un soare Şi l-a scula în picioare. S-a trimis la Vînători, S-aducă secerători; Toţi băieţi de-agricultori; Si fetite cu catrintă Si neveste cu cosită, Si fetite tinerele, Subţirele peste şele, Ce la gît poartă mărgele; Seceraţi, dragele mele, C-oi veni si eu cu stele; Ş-oi veni, poate, de-amiază Să văd snopii und' s-aşează. Mînati, măi! — Hăi, hăi! Chiar de-cu-dimineată, S-ales una mai isteaţă, Cu rochiţa albă, creată. Ea cu dreapta secera Şi cu stingă snopi lega Şi din gură tot cînta, Chiar morţii se deştepta: — Haideţi, măi, si vă sculaţi, Hai la deal, la secerat, C-aista-i mare păcat, Că grîul s-a scuturat. S-o lucrat cît o lucrat, Ş-o gătit de secerat, S-a rămas netreierat. Stăpînul, plin de bucurie, A alergat la herghelie, Zece iepe a ales, Potrivite de pe mers, Si-n arie le-a-nsirat, Surugiii le-a mînat. S-au mînat, cît au mînat, Isprăvind de treierat, S-a rămas nevînturat. Veneau trei cuci de la Jiu, Tot cîntînd şi ciripind Şi din aripi vînt făcînd, Pleava-n nouri azvîrlind. Vraful 1-a vînturat Si-n care 1-a-ncărcat. S-a dus la moară Ivan, Unde-a măcinat si-an. Iar morarul, meşter mare, La dînsul cînd am strigat, Se opreşte moara-n vad. Barda lui era în sat Si de-un an n-a mai lucrat. Ş-am strigat la morăriţă, Care-aştepta la portiţă, Cîtă iarbă-n poieniţă, Atîtea petici pe catrinţă! Ea alearga-ntr-un ungheri, C-acolo avea puteri; într-o coajă de bostan Zece draci stăteau d-un an. Eu îi stiu si cum îi cheamă: Unu-1 cheamă V. Bogdan, Sta-ntre coaja de bostan; Unu-1 cheamă Vasiliu, Tot cu sticla de rachiu; Unu-1 cheamă Clonţu Roş, Ce era cu ochii scoşi; Unu-1 cheamă Curcăneanul, Era să spargă bostanul; Altu-i zice Costică Vlad, Umblă pînă-n brîu prin vad; Făcea pene c-un baltag. Cu trei pene de găină, Au pus moara pe făină: — Haideţi, ş-ai mei fraţi, Care sus sînteti chemaţi, Să umplem coşu', C-acuşi cîntă cucoşu' Şi ne-apucă ziua-n sat; Să nu facem vreun păcat, Să ne-apuce ziua-n sat. S-a turnat în cos doi saci Ş-o pereche de desdagi, Ş-o turnat, cît o turnat, Făina s-o măcinat. S-a bătut în sită,-n covată, S-a făcut colacu-ndată, Nici mai mare, nici mai mic, Cam o oca ş-un mertic. Ş-a pus colacul în poală Ş-a ieşit la plug afară, Cu papucii plescăind, Cu rochiţa vîjîind, Din batistă vînt făcînd, Cu mînecele suflecate: — Fugi, leliţă, la o parte, Că mă-nbolnăvesc de moarte... Noi n-am venit după colaci, Ci-am venit după parale, Că n-avem gugiuri la mantale, Nici obiele la picioare, Si ne temem de iarnă mare. De urat am mai ura Că mai stim cîte ceva, Ici în vale, la părlică, Ne cîntă s-o rîndunică, Ce mai zici tu, Aurică?
„AHO, AHO..." Aho, aho, ho-ho, ho-ho! Sara lui Sfîntu' Vasili, La mulţi ani, boieri, cu bini! Ia poftim di vă sculat, Da si nu vă supărat; Daţî-vă lingi perdeli S-ascultati vorbili meii. — Hăi, hăi! Roata-i, măi! S-a sculat mai an Bădica Traian Sî s-o-ncălecat Pi-un cal învăţat, Cu numili di Graur, Cu şaua di aur, Cu frîu di mătasî, Cît viţa di groasî. — Roata-i, măi! Hăi, hăi! El în scări s-o ridicat, Pişti cîmpuri s-o uitat Sî aleagî loc curat Di arat si sămănat. Si-o arat: Lunile - cîmpurile, Martile - sesurile, Miercurile - fîneţele, Joile - văile. — Roata-i, măi! Hăi, hăi! Iar cînd lucrul l-a sfîrşit, Iată, mări, s-o stîrnit Un vînt mari pi pămînt Şi ploi mulţi după vînt, Pămîntu' de-o răcorit Si sămînta de-o-ncoltit. — Roata-i, măi! Hăi, hăi! în lună, la săptămînă, Ş-o umplut de aur mîna, Sî sî dusî ca sî vadî Di i-o dat Dumnezău roadî, Şî di-i grîu răsărit, Şî di-i spicul aurit. Iera-n pai ca trestia Sî-n bob ca mazîrea. Aşa di bini ci-i părea, Nici pe-acasî nu vinea. — Roata-i, măi! Hăi, hăi! S-o dus la tîrg la Bîrlad Ş-o cumpărat 99 di ocali di fer Sî 99 di ocali di otăl, Şî s-o dus la Stan Ţiganu, Cari bati bini cu ciocanu. Stan Ţiganu state cu ochii sticlit, Cu luleaua-n dinţ Şî cu pantaloni-n fund plesnit; Şî i-o dat sî facî Nouî seceri mari Pintru secerători tari; Sî nouî seceri mici Pintru băieţaş voinici; Sî altili mai măruntăli Pintru feti tinereii Sî nevesti ochesăli; S-o mai făcut vo trii, Pintru nisti babi cîrni, Cari ştiu rostu' la pini. — Roata-i, măi! Hăi, hăi! Şi pi toţ i-o dus Şi pi toţ i-o pus în bătaia vîntului, în răcoarea cîmpului. Ii cu stînga apucau Şî cu dreapta secerau Şî pin lan înaintau, Di păreu cî înotau, Ş-au făcut clăi, Din clăi - odobăi, — S-înc-o dată roată, măi! Hăi, hăi! Ş-au încărcat douăsprezăci carî mocăneşti Ş-au plecat la moarî la Ivăneşti. Dară hoaţa cea de moară, Cînd văzu atîtea cară încărcate cu povară, Puse coada pe spinare Ş-o tuli în fuga mare La cea luncă de scăpare: Lunca mare – Frunză n-are; Lunca mică – Frunza-i pică, Sai, voinice, ş-o ridică! — Roata-i, măi! Hăi, hăi! Iar moraru', meşter mare, ...tu-i mama cui îl are, Luă ciconu şî dă cioc, boc, Sî-mi dădu moara la loc; Şî-i mai dă şi una-n splinî Ş-o aşazî pi faini; Sî-i mai dă sî una-n săli Ş-o aşazî pi măsăli – Sî ni-o făcut faini curatî, Di toatî lumea lăudatî. Ş-am plecat spre casă; Dară mîndra jupîneasă Auzea tocmai din casă Scîrtîitul carelor, Chiotul flăcăilor, în cămări alerga, Şî din cui îşi alegea, — Roata-i, măi! Hăi, hăi! Sîtî mari sî cam deasî, Tot cu pînzi di mătasî. Şî cernea, mări, cernea, Ninsorili-asternea - Sus bat tobili - Jos curg negurili. S-o făcut un colac mari rotat, Pi roata morii măsurat. Şî l-o rupt în douî, Sî ni-o dat si nouî; Şî l-o rupt în trei, Sî i-o dat lui Andrei; L-o rupt în patru, S-o dat la tot satu'; L-o rupt în cinci, Ş-o dat la cei plugari voinici. Am mai ura, am mai ura, Dar nu sîntem di ici, di colea. Sîntem di la Buza Vechi, Undi-i mîta strechi, Iar motanul, bată-1 focu', Mi-a ros cojocu', S-am rămas într-un ilic, Di mă ia benga di frig. Am mai ura ş-am mai ura, Dar ni-i teamî c-om însăra, S-avem a treci Pisti-o apî reci Sî stau leii, Paraleii, Cu gurile căscaţi, Cu limbili lăsaţi Sî ni-apucî pi la spati, Sî ramîi fetili di Sfîntu' Vasîli nisărutati. Ş-am mai ura, am mai ura, Dar ni-i cî vom însăra, Cî nu sîntem di ici, di colea, Sîntem di la Muca-Cuca, Undi-i mămăliga cît nuca Ş-o păzăsc doisprezăci cu măciuca, Şî n-apucî nici furnica; Cum o luat o fărmătură I-a dat în cap c-o dispicătură. Ş-am mai ura, ura, Dar nu sîntem di ici, di colea, Ci sîntem di la Galat, Undi sînt boieri bogat Cu giubeli - Di nuieli; Cu papuci - Di coj' di nuci; Sîntem de la Galat, Undi-s cînii îmbrăcat Cu paltoani, Cu bastoani Şî cu gheti-americani. Şî sîntem din Ţipirig, Undi mor cînii di frig, Iar fetili, di călduri, Stau cu genunchii la guri. Busuioc verdi pi masî, Ramîi, gazdî, sănătoasî, Cî mă duc la altî casî, Undi-i fata mai frumoasî Sî nevasta mai aleasî. Aho! Aho! oprit, flăcăi! Ş-înc-o datî, măi flăcăi, Căci iar mi-i săti, iar mi-i foami. Ş-înc-o datî, măi Ioani; Iar mi-i foami, iar mi-i săti. Ş-înc-o datî, măi băieţi. La anu şî la mulţ' ani! Aho, aho-ho-ho-ho!
„BUNĂ SEARA, GOSPODARI.” Bună seara, gospodari, Oameni buni si fete mari! Bună seara cu onoare La tineri si domnişoare! Vă-ntrebăm cu suflet bun, Cum vă aflaţi pîn-acum? Dacă nu vă supăraţi, Ascultare să ne dati; Să vă spunem despre noi, Despre-un plug cu patru boi: — Mînati, măi! Hăi, hăi! Timpul care ne aflăm, Am venit să vă urăm; Aveţi puţină răbdare Ca să dăm plugu' la mare. Şî ni-apucarîm din păcate, Trecurăm prin nişte sate, Şî trecurăm printr-un sat, Pisti-un gospodar am dat Şi anumi sî vi-1 spui, Ghitî Toma din Vaslui. Avea patru feti frumuşăli, Di-ţ dadei viaţa pi eli. Aşa erau di gătiţi, Parcă erau logodiţi; Iar fetiţa cea mai mare Era fudulă mai tare. Pe cît era de pretenţioasî, Tot pe-atît de puturoasî. Mai avea o meserie, Nime n-o putea s-o ştie – După uşă şi supt pat Di trei luni n-a măturat. Păianjînii făceau perdeli, Şî muştili găureli. Nu e vorbî sau minciuni, Dar i-o fatî foarti bunî: Toarci-un căiraş di lînî, Di-o lunî ş-o săptămînî, Sî mai stă-n furcî vo trei, C-asa-i meseria ei. — Mînati, măi! Hăi, hăi! A-nceput cu var să dea, Nici acolo nu putea. A vrut să fac-un fular, Nici acolo n-avea dar – Că-s andrele subţiri Şi se înţepa la mîni. Darul ei îl ştiau tot; Avea părul scîrlionţ! — Mînati, măi! Hăi, hăi! Nu pentru vin şi mîncare Urăm casa dumitale; Sau de vină pentru bani Să dăm mîna la mulţi ani. Vrem să dăm mină cu mînă Sî să facem voie bună. Păi, dea Dumnezeu bine De-acum anul care vine! Bună seara, gospodari, La anu' si la mulţi ani!
SORCOVA Sorcova Vesela, Peste vară, Primăvară, Să trăiţi, Să-mbătrîniţi: Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca fierul, Iute ca oţelul; Tare ca piatra, Iute ca săgeata; La anul Si la mulţi ani!
Minunată-i noaptea sfântă minuntă, minunată!
Sfânta pace înveşmântă lumea toată, lumea toată.
Multe bucurii cereşti umplu inimi omeneşti;
Noapte sfântă tu înfrăţeşti lumea toată!
Ce splendoare! Ce splendoare!
Steaua arde luminos, magi-nalţă pe Cristos;
Ce lumină! Ceru-i jos; Ce splendoare!
Bucurie-i noaptea sfântă, bucurie, bucurie!
Iadul cade, moartea-i frântă, pe vecie, pe vecie!
Profeţia s-a împlinit, mântuirea ne-a venit;
Sfânt, Mesia, fii slăvit, pe vecie.
Îndurare-i noaptea sfântă, îndurare, îndurare!
Cerul ne binecuvântă, Haru-i mare, Haru-i mare!
Inimile vă gătiţi, pe Mesia să-L primiţi
Să vă facă fericiţi.
"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"
Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că am o idee din ce în ce mai bună despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale stelelor. Dintre mine şi numere, bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat: iau în serios iarba, iau în serios leii, mişcările aproape perfecte ale cerului...
Când alte universuri mă cheamă sau le chem, De-o nostalgie cruntă adânc oftez şi gem,
Căci ştiu atât de bine că din acelaşi lut
Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,
Că din aceeaşi piatră cândva am scăpărat
Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,
Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să ţin pe creanga asta şi universul tot...
Îl port pe creaga asta întinsă uşurel,
Cum port lumina lumii în piatra de inel,
Şi pare universul imens şi uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de uşor,
Şi-l simt pân' la durere şi imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.
(Eusebiu Camilar)
. . .
Nemarginirea, imaginata dar nemasurata... inca, de nimeni si probabil niciodata, este evadarea sau limitarea imaginatiei noastre creatoare sau distrugatoare...
Imaginatia, arma sau scut... nu ne tine inlantuiti, ci, dimpotriva ne elibereaza si ne deschide spiritul spre o calatorie a/temporala...
Timpul, prieten sau dusman... inceput si nesfarsit, se scurge, aluneca fara sa intrebe, fara sa ceara voie si fara sa ii pese.
1. Calea (Tao) care poate fi numita nu este Calea Ultima.
Numele dat Caii nu poate fi numele vesnic.
Fara nume este esenta Cerului si a Pamântului.
Dând Caii un nume este ceea ce creiaza toate lucrurile.
Cine
n-are dorinte vede esenta lucrurilor.
Cine are dorinte vede doar manifestarea lor.
Amândoua
aspecte au aceiasi sursa,
Dar devin diferite atunci când sunt percepute.
Asemanarea lor este in profunzimea profunzimilor
Unde este poarta prin care totul ia fiinta.
2.
Când frumosul este cunoscut ca frumos,
Atunci este cunoscut si urâtul ca urât.
Când binele este cunoscut ca bine,
Atunci si raul este cunoscut ca rau.
Astfel un aspect îsi are opusul sau,
Greul si usorul se sprijina unul pe altul,
Lungul si scurtul se opun unul altuia,
Înaltul si josul sunt diferite ca nivel,
Vocea se sprijina pe sunet,
Începutul are totdeauna un sfârsit.
Înteleptul astfel practica
Non-actiunea
Si învata pe altii prin exemplu, nu prin vorbe.
Lucrurile în lume sunt toate într-o
stare relativa.
Înteleptul stiind aceasta nu-si arata preferintele.
Priveste totul cu egala consideratie.
Creiaza merite dar nu si le însuseste.
El actioneaza optim, ia lucrurile asa cum sunt.
Le îndeplineste, dar ramâne mai presus de merite.
Astfel ca meritele ramâne cu el tot timpul.
3.
Conducatorul se manifesta cu modestie,
Nu arata pozitii de putere,
Astfel ca oamenii nu se vor confrunta.
Nu pune pret pe lucruri,
Astfel ca oamenii nu vor fura.
Nu arata lucruri care pot fi dorite,
Astfel ca oamenii nu-si vor strica inimile.
Înteleptul conduce astfel oamenii
Tinandu-le inimile pure, dându-le mâncare,
Necreindu-le ambitii si întarindu-le sanatatea.
Astfel Inteleptul îi împiedica sa cunoasca raul,
Dorind mereu binele, cei cu ganduri rele nu pot actiona.
El conduce subtil, toti traiesc astfel în pace.
4.
Calea (Tao) este goala, folosinta-i nesfarsita.
Este adânca, pare originea tuturor lucrurilor.
Pare ca vesnic ramane fara capat.
Nu stiu cum a fost creata,
Pare ca a existat chiar înainte de Creator.
5.
Natura n-are preferinte,
Considera totul cu egalitate.
Tot asa înteleptul n-are preferinte pentru nimeni,
Pentru el, toti sunt priviti în egala masura.
Universul este nesfârsit, în el se
gaseste totul.
Cu cât misca mai mult, cu atât mai mult este produs.
Prea multa vorba duce la oboseala.
Mai bine se pastreaza calea de mijloc.
6.
Spiritul nepatruns nu moare niciodata.
Se poate numi Mama tainica,
Care este poarta naturii, tot timpul în noi.
Folosita din plin niciodata nu se sfârseste.
7.
Universul dainuieste etern
Pentru ca nu exista pentru sine.
Astfel si Înteleptul stand la urma, ajunge în frunte.
Se neglijeaja pe sine însusi, si ajunge sa fie ocrotit.
Nu traieste pentru sine, traieste astfel din plin.
8.
Virtutea este fluida ca apa.
Apa patrunde subtil peste tot.
Tot astfel virtutea biruieste fara efort.
Calea Tao este la fel.
Cel care cauta îsi gaseste locul.
Simtamintele creiaza o inima adanca.
Prietenia aduce bune relatii cu toti.
Vorba onesta creiaza încredere.
Cel ce conduce respecta regulile.
În afaceri corectitudinea este cautata
Timpul aseaza lucrurile.
Virtutea actioneaza astfel fara contradictii.
9.
Întinderea prea mare a corzii
Creaza prea mare tensiune.
Ascutirea prea deasa a uneltei
O face curând de nefolosit.
Adunarea bogatiilor într-un loc
Curând face locul nesigur.
A fi mandru de bogatii si onoruri
Este cauza caderii în disgratie.
Înteleptul se retrage dupa îndeplinirea faptei.
Aceasta este Calea (Tao) a virtutii (Te).
10.
Putem oare sa ne unim sufletul
Si sa nu ne abatem de la Cale
(Tao) ?
Putem sa avem o respiratie calma ca a unui copil ?
Putem oare purifica viziunea vietii,
Astfel ca ceia ce vedem sa straluceasca ?
Putem oare iubi si conduce oamenii
Cu subtilitatea Non-actiunii?
Ne putem oare conduce singuri
Si închide sau deschide posibilitati dupa voie ?
Putem oare invata sa avem access la totul
Prin puterea Caii (Tao) ?
Putem creia si hrani?
Putem sa ne eliberam de dorinta de a poseda ?
Putem face bine fara a dori ceva în schimb ?
Putem conduce fara a apasa ?
Cine poate face acestea a dobândit marea Virtute (Te).
11.
Sunt 30 de spite în butucul rotii,
Dar folosirea lui depinde de golul din centru.
Vasul facut din huma este util
Prin golul creiat de forma lui.
Casa cu ziduri, ferestre si usi
Este utila prin golul creiat de acestea.
Desi pretuim ceia ce exista, ne folosim de ceia ce nu exista.
12.
Culorile îl orbesc pe om, sunetele îl asurzesc.
Gusturile îi slabesc simtul gustului.
Alergatul la vanatoare îl salbaticesc.
Ceia ce se obtine greu îi îngreuneaza manifestarea.
Astfel ca Înteleptul se detaseaza de simturi
Si traieste în lumea lui interioara.
13.
Atât norocul cât si nesansa creiaza frica.
Gândul bun sau gândul rau, dualitatea
Care exista tot timpul în mintea încordata.
Cum pot norocul sau nesansa sa
creieze neliniste ?
Cel norocos îsi asteapta câstigul cu nerabdare.
Iar cel nenorocos este nelinistit pentru ce a pierdut.
Cum pot gândul bun sau cel rau
Sa existe în mintea incordata ?
Este pentru ca avem un Ego.
Daca n-am acorda Ego-ului importanta
Si încordarea mintii s-ar diminua.
Astfel ca cel care îi considera pe
altii
Ca si cum ar fi el însusi
Este demn de a conduce.
Celui care-i iubeste pe altii cum se iubeste pe el însusi
I se poate acorda încredere.
14.
Privind Calea Tao, nu poate fi vazuta.
Încercand s-o ascultam, nu poate fi auzita.
Dorind s-o simtim, nu poate fi atinsa.
Aceste trei însusiri nu pot fi definite.
Calea Tao nu poate fi astfel perceputa.
Are ca esenta Golul, este forma fara de forma,
Nu poate fi perceputa cu simturile.
Infinitul si Eternul nu se pot explica
Întâlnind Calea Tao nu-i poti vede începutul,
Urmând Calea Tao nu-i poti vede sfarsitul.
Cunoscând cum s-a manifestat Calea
Tao în trecut,
Se poate intui prezentul.
A trai prezentul ca oglinda a trecutului,
Aceasta înseamna a fi pe Cararea Tao.
15.
În trecut, cei care urmau Calea Tao
Erau asa profunzi, ca greu puteau fi întelesi.
Un astfel de Întelept era prudent
Ca unul care trece un râu iarna.
Era încet în a lua decizii, ca unul care se teme
Ca ceia ce este spus se rastalmaceste.
Era modest ca si cum nu i s-ar cuveni nimic.
Se misca asa usor ca ghiata ce se topeste.
Era asa de simplu si natural ca lemnul din padure.
Era gata de a primi ca o vale deschisa.
Era prietenos ca apele care se amesteca.
Cine este bagat în ape murdare,
Sa le lase sa se limpezeasca.
Cine este agitat, sa încetineasca activitatile.
Cei care merg pe Calea Tao nu se manifesta.
În acest fel potentialul lor ramâne neatins.
16.
Fiind fara de dorinte, se atinge linistea.
Pentru tot ce capata existenta,
Este un timp de absorbtie în non-existenta.
Dupa o viguroasa crestere,
Orice dispare, întorcându-se astfel la sursa.
Întorcerea la origini este linistea,
Repaosul este conditia naturala.
Întoarcerea la origini este eternitatea,
Cel ce stie aceasta este iluminat.
Cel ce nu stie are parte de suferinta.
Cunoscând eternitatea se contopeste cu totul.
Contopindu-se cu totul expandeaza.
Prin expandare este prezent peste tot.
Fiind omniprezent atinge o stare înalta.
Prin starea înalta atinge Tao (Este pe Carare).
Cine atinge Tao intra în eternitate.
Desi corpul îmbatrâneste, spiritu-i nu moare niciodata.
17.
Cei mai buni conducatori trec neobservati.
Altii pot fi iubiti si laudati,
De altii oamenii se tem, altii sunt urâti.
Atunci când lipseste încrederea conducatorilor in oameni,
Nici oamenii nu pot avea încredere în conducatori.
Cuvintele sunt totdeauna mai prejos de fapte.
18.
Atunci când Calea Tao este pierduta,
Apar multitudinea de reguli si legi.
Când Ego-ul se manifesta în oameni,
Se da nastere la multa hipocrizie.
Când relatiile de familie slabesc,
Se face mult caz de aceste legaturi.
Cand o natiune este intr-o stare de confuzie,
Tara produce multimea de patrioti.
Fiind pe Calea Tao lucrurile sunt in echilibru,
Fara Tao apar toate diferentele.
19.
Mergând pe Calea Tao si abandonând învatatura omeneasca,
Problemele izvorâte din morala vor dispare.
Abandonând dreptatea facuta de legi si reguli,
Dreptatea adevarata apare natural.
Abandonând profitul si lucrurile scumpe,
Societatea va scapa de hoti si tâlhari.
Renuntând la aceste trei lucruri,
Se obtine simplitatea, naturaletea si abundenta.
20.
Renuntând la cauza durerii, durerea înceteaza.
Fie ca spui “Da” sau “Nu” este tot o relativitate.
Fie ca ceva este considerat “Bun” sau “Rau”,
Starea lor relativa ramâne.
Daca altii se tem de ceva,
Este oare îndreptatit sa ne temem si noi ?
Realitatea poate fi cu totul alta.
Oamenii lumii vor continua sa se casatoreasca,
Sa faca sarbatori si petreceri.
Urmând Calea Tao eu sunt fara de dorinti,
Ca un prunc care nu stie nici macar sa se bucure.
Fara certitudini, fara nimic al meu.
Oamenii lumii doresc sa aiba lucruri,
Eu n-am nimic, pot fi numit nebun.
Alti oameni par ca stiu multe,
Eu par simplu si nu atrag pe nimeni.
Pentru alti oameni deosebirile sunt clare,
Numai eu vad totul ca întreg.
Par fara tel, ca valul marii dus,
Batut de vânt, par ca ajung niciunde.
Alti oameni au un tel, doar eu nu vad niciunul.
Sunt diferit de altii pentru ca sunt pe Calea Tao.
21.
Virtutea (Te) urmeaza Calea (Tao).
Calea Tao nu se poate vede sau atinge.
Desi nevazuta si de neatins, contine totusi forme.
Nevazuta si de neatins, are totusi consistenta.
Subtila si ascunsa, are totusi esenta.
Esenta sa este eterna, dintotdeauna a existat,
Ca izvor al tuturor creatiilor.
Cum putem afla caile creatiei ?
Prin Calea Tao.
22.
Ce-i aplecat, se va ridica.
Ceia ce este strâmb, se poate îndrepta.
Golul atrage plinul.
Sfârsit va fi reânoit.
Cel ce are putin va avea mult.
Cel ce are mult va pierde.
Cel Întelept sta pe Calea Tao,
Astfel ca este un model de urmat.
Nu este mândru, de aceia straluceste.
Nu se preamareste pe sine, de aceia este apreciat.
Nu se lauda, de aceia acumuleaza merit.
Nu se pune mai presus de toti,
De aceia este privit cu respect.
Nu este la concurenta cu nimeni,
De aceia nimeni nu-i poate râvni locul.
Din vechime se spune sa fim modesti,
Astfel ca integritatea nu se stirbeste.
Cel integru este cel care calatoreste pe Calea Tao.
23.
Vorbind putin ramânem în repaos.
Vântul, furtuna trec, cum tot ce e-n natura-i trecator,
Asa si omul trece.
Dar cel ce urmeaza Calea Tao se identifica cu Tao.
Cel ce urmeaza Virtutea (Te) se identifica cu Virtutea.
Cei ce se pierd sunt una cu perzarea.
Cei ce nu cred, nici ei nu sunt crezuti.
24.
Stând pe degetele picioarelor, postura-i instabila.
Cu picioarele încrucisate, nu se poate merge.
Cel ce isi da marire, nu are stralucire.
Cine se preamareste, nu este apreciat.
Cel ce se lauda, nu are merit.
Cel încrezut, nu este respectat.
Cel ce urmeaza Calea Tao îi evita pe acestia toti.
25.
Înainte de existenta Cerului si a Pamântului,
Era ceva fara început si fara de sfârsit.
Neschimbat exista prin sine însusi.
Acest ceva umplea totul, era nesfârsit.
Poate fi considerat ca sursa universului.
Nu-l pot numi, silit sa-i dau un nume,
Îl numesc Tao, îl cred ca fiind suprem.
Suprem înseamna fara de sfârsit,
Fara de sfârsit se poate afla oriunde.
Este atât departe cât si aproape.
E Tao cel suprem,
Si cerul si pamântul si omul sunt supreme.
Omul urmeaza legile pamântului,
Pamântul pe cele ale universului,
Universul urmeaza Tao,
Care este complet în sine.
26.
Ceea ce este usor este deasupra greului.
Calmul este deasupra agitatiei.
Înteleptul se elibereaza de greu si agitatie.
În mijlocul lumii frematând el ramane în repaos.
Conducatorul nu este superficial sau frivol.
Superficialitatea nu are baza solida,
Asa cum graba face sa se piarda controlul.
27.
Bunul calator nu lasa urme.
Bunul orator nu se pierde în discutii.
Cel ce evalueaza lucrurile nu se pierde în calcule.
Usii încuiate bine nu-i trebuiesc mai multe încuietori.
Legând ceva bine cu o funie,
Alte funii nu mai sunt necesare.
Înteleptul îi ajuta pe toti prin
prezenta sa.
Toate lucrurile din jurul sau sunt la locul lor.
Fiind în lumina nimic nu se pierde.
Cel ce e bun învata pe cel rau prin
exemplu bun,
Cel ce e rau învata pe cel bun prin exemplu rau,
Cei ce nu pretuiesc pe Întelept si-a lui învatatura,
Traiesc himere, amarnic se înseala,
Desi poate au educatie aleasa.
Dar Înteleptul e subtil în tot ce face.
28.
Cel ce îsi stie forta si ramâne slab,
E pe Cararea Tao, simte ca-i copil.
Cel ce se stie erudit si-si tine simplitatea,
Este exemplul bun.
Model fiind, e vesnic pe Cararea Tao.
Cel ce atinge gloria si ramâne modest are Virtute (Te),
Atingând plinatatea vine din nou la sursa de unde toate au iesit.
Cel Întelept e astfel într-o continua
armonie,
Se scalda în lumina, se afla în repaos.
Fiind în repaos atinge infinitul.
29.
Cel care doreste sa stapâneasca lumea,
Dându-i amprenta sa, nu poate reusi.
Caci lumea este sacra, nu poate fi schimbata permanent.
Fiind siguri de ceva, putem oricând
sa pierdem.
La drum, unii-s în fata, altii-n spate,
Unii respira greu, altii usor,
Unii sunt tari, altii mai slabi,
Unii umbla în car, altii pe jos.
Cel Întelept pastreaza calea de
mijloc,
În armonie nu exagereaza, nici nu leneveste
Nici cu corpu-i nici cu mintea-i.
30.
Conducatorul ce urmeaza Calea Tao,
Nu recurge la forta pentru a cuceri.
Caci stie ca-n atac riposta va primi.
Distrugeri mari urmeaza si foamete si boli.
Cel luminat nu recurge la forta
pentru a-si creia glorie.
Îsi conduce treburile fara a ofensa pe nimeni.
Si nu recurge la lupta decat fortat de aparare.
Astfel el nu tulbura armonia.
Cel ce foloseste forta nu este pe Cararea Tao,
Iar cel ce nu este pe Carare va pieri.
31.
Armele aduc nenorociri.
Cel ce urmeaza Calea Tao le detesta.
Nu le foloseste decât constrâns de necesitate.
Chiar si atunci le foloseste cu retinere.
Liderul Întelept chiar si când
invinge,
Nu se bucura de victoria lui,
Nu se bucura de uciderea adversarilor.
Intra în batalie mâhnit ca trebuie s-o faca.
Caci victoria nu este celebrare ci funeralii.
Cel ce se bucura de ucideri si crime,
Nu este pe Calea Tao.
32.
Calea Tao este prea subtila pentru a fi definita.
Manifestându-se capata un nume.
Când un Conducator urmeaza Calea Tao
Este urmat onest de cei supusi
Si pacea va dainui in regat.
Înteleptul care cunoaste Calea îsi stie limitele,
Cel ce-si cunoaste limitele este pe Carare.
Tao întrepatrunde totul, toate fiintele se intorc in Tao,
Cel Întelept stiind aceasta aplica Tao în tot ce face.
33.
Cunoscându-i pe altii este întelepciune,
Cunoscându-se pe sine însusi este iluminare.
Învingând un adversar este tarie,
Învingându-se pe sine însusi este cu adevarat putere.
Multumit cu ce are Înteleptul este bogat,
Cel perseverent ajunge la îndeplinirea scopului.
Cel care nu-si pierde tinta se mentine.
Chiar si dupa moartea fizica
Puterea celui Întelept produce efecte pozitive.
Astfel el traieste în eternitate.
34.
Tao cuprinde tot universul,
Toate lucrurile îsi au izvorul în Tao.
Nu respinge pe nimeni si nimic.
Cel pe Carare e creator, dar nu-si
însuseste ceia ce creiaza.
E generos, dar nu profita de recunostiinta altora.
Fara dorinte proprii trece nebagat in seama.
Înfaptuieste lucruri bune, dar nu-si atribuie merite.
Nemanifestându-si marirea Înteleptul este cu adevarat maret.
35.
Fiind pe Cararea Tao toate fiintele
Se indreapta catre calea fireasca.
Pe Cale sunt armonia, sanatatea, pacea si fericirea.
Cel ce gusta din dulceata-i va vrea sa ramâna.
Dar Calea este cu mult mai profunda,
Transcende gustul, nu poate fi vazuta,
Auzita, simtita sau cuprinsa.
36.
Liderul Întelept cunoaste aceasta.
Ceva se contracta pentru ca era dilatat.
Ceva slabeste pentru ca era tare.
Ceva se înalta pentru ca era jos.
Cineva primeaste pentru ca a dat.
Aceasta-i întelepciune.
Subtilul e mai presus de grosier.
Asa cum pestele nu trebuie sa iasa
din apa
Tot asa Liderul Întelept nu face caz de forta.
Prin simplitate se aduce pacea,
Încredeare aduce armonie.
37.
Cararea Tao pare inactiva, dar totul este îndeplinit.
De-ar fi urmata de conducatori,
Lumea s-ar indrepta prin ea insasi.
Cautând solutii la multele probleme,
Simplitatea este de urmat.
Simplitatea evita înmultirea dorintelor.
Dorintele putine aduc linistea.
Fara multe dorinte lumea se armonizeaza prin ea însasi.
38.
Înteleptul nu-si afiseaza virtutea si de aceia este virtuos.
Omul obisnuit îsi afiseaza virtutea si de aceia este slab.
Virtutea superioara nu intervine deschis,
Lucrurile sunt astfel duse la bun sfarsit.
Virtutea inferioara totdeauna se manifesta,
Iar lucrurile ramân neterminate.
Bunatatea Înteleptului nu are un
motiv în sine,
Astfel ca treptat oamenii îl urmeaza.
Urmând Calea Tao apare si Virtutea (Te).
Cand virtutea dispare apare
bunavoita,
Cand bunavointa dispare apare compasiunea,
Cand compasiunea dispare urmeaza regulile.
Prin reguli sinceritatea si încrederea dispar.
Astfel apar confuzia si distorsiunea evenimentelor.
Înteleptul vede si adancul nu numai
suprafata.
Vede fructul potential în floare.
Astfel prin virtutea sa vede realitatea
În locul manifestarilor trecatoare.
39.
Fiind în armonie cu Calea Tao
Cerul si-a dobândit claritatea.
Prin armonie Pamantul a devenit stabil.
Prin armonie lucrurile au fost treptat creiate.
Fara Calea Tao omul se departeaza de
Cer,
Fara Calea Tao îsi pierde stabilitatea pe Pamant.
Cand echilibrul dispare si omul dispare.
Înteleptul vede totul într-un
echilibru,
Este modest, nu intervine.
El lasa Calea Tao sa se manifeste
Unindu-se cu Calea Tao intra în armonie.
40.
Miscarea eterna Tao e întoarcerea la sursa
Pornind de jos e felul etern de a incepe.
Toate lucrurile apar din manifestare (fiinta),
Manifestarea izvoraste din nemanifestare (nefiinta).
41.
Atunci cand Înteleptul aude despre Calea Tao
Nu intarzie sa o urmeze.
Cel mediocru cand urmeaza cand se lasa.
Ignorantul cand aude de Calea Tao se amuza prosteste.
Fiind ignorant, de nu s-ar amuza Calea n-ar fi Calea Tao.
De aceia se spune:
“Cei ignoranti fac haz de cel iluminat,
Considera sfatul bun fara utilitate,
Calea valoroasa le pare neânsemnata”.
Cel Întelept pare gol ca o vale.
Virtutea pura pare a fi fara miez.
Preaplinului extins fiind, i se vad cu greu marginile.
Ceia ce-i simplu pare fara consistenta.
Exista o cale a perfectiunii.
Universul nu se opreste într-un punct.
Cunoasterea necesita timp de a se acumula.
Muzica se învata tintind catre subtil.
Calea Tao nu poate fi cuprinsa
În manifestare aduce implinire
Celui ce-o urmeaza pentru a se perfectiona.
42.
Calea Tao s-a manifestat la inceputuri.
Acea manifestare a devenit cauza altei manifestari.
Aceasta la randul ei a produs o alta.
Asa au aparut toate lucrurile.
Perechea de contrarii Yin si Yang au aparut,
Energia (Ch’i) le-a pus în miscare.
Armonia astfel s-a stabilit.
Oamenii obisnuiti sunt dependenti,
Doar Înteleptul este multumit cu sine insusi.
Traind prin sine însusi se aliniaza armoniei Caii Tao.
43.
Observand curgerea lucrurilor, usorul va depasi greul,
Ceia ce n-a venit inca, va inlocui ceia ce este,
Non-actiunea este astfel superioara actiunii.
Putini sunt in lume care pot instrui
fara cuvinte.
Aceasta este calea Înteleptului.
44.
Între glorie si sanatate ce este mai important?
Între bogatie si fericire ce este mai pretios?
A alerga dupa castiguri e pierdere sigura.
Daca fericirea ar veni cu bogatia,
Ar fi multi oameni fericiti, dar ei nu sunt.
Cel multumit cu ce are, evita
injosirea.
Cel ce stie sa se opreasca la timp, nu intra în pericol.
Astfel Înteleptul dainuieste.
45.
Perfectiunea nu are capat, oricat ar fi de-nalta,
Ceva mai poate fi adaugat.
Folosu-i e astfel din ce în ce mai bun.
Nemarginirea oricat ar fi de mare, ceva mai poate fi adaugat.
Si folosinta-i din ce în ce mai multa.
Ceva oricat de drept ar fi, mai poate fi-ntreptat.
Maiestria de a face ceva, poate înca sa creasca.
Oratoria maestrului poate fi înca mai buna.
Ce este în miscare poate fi îmbunatatit.
Doar nemiscarea este completa-n toate,
Ea e suportul, modelul a orice, conduce totul.
46.
Când oamenii urmeaza Calea Tao,
Caii comunitatii sunt pe ogor la munca.
Când oamenii nu urmeaza Calea Tao,
Caii comunitatii sunt pregatiti de lupta.
Campul ramane astfel nelucrat.
Nu este eroare mai mare, decat
dorintele desarte.
Nu este mai mare suferinta decat lipsa de multumire.
Nu este mai mare calamitate decat lacomia.
Caci celui ce-si limiteaza dorintele, nimic nu îi lipseste.
Ogoru-i cultivat, e multumit cu tot ce are.
47.
Cunoasterea trebuie sa vina din interior.
Mintea omului poate lua forme variate.
Fara a merge-n lume, lumea se cunoaste.
Fara a privi pe fereastra, cerul poate fi cunoscut.
Cu cat ne departam mai mult,
Cu atât cunoastem mai putin.
Înteleptul ajunge la destinatie fara sa porneasca,
Vede lumina fara a privi.
Întelege fara a cerceta, îndeplineste toate în repaos fiind.
48.
Mergând pe calea lumii lucrurile se acumuleaza,
Mergând pe Calea Tao lucrurile se înputineaza.
Prin înputinare se ajunge la nimic, la sursa.
Prin miscare lucrurile sunt scoase
din starea lor fireasca.
Efortul-i necesar de a le echilibra.
Pe Calea Tao lucrurile sunt deja în echlibru.
Actiunea nu este astfel necesara.
49.
Înteleptul nu are Ego, se identifica cu universul.
Este bun si cu cei buni si cu cei rai.
Caci virtutea-i este bunatatea.
Este onest cu cei onesti si cu cei neonesti.
Caci virtutea-i este onestitatea.
El trateaza pe toti cu aceiasi
impartialitate.
Traieste simplu si în armonie.
Pe toti îi priveste ca o mama pe copii.
În inima lui încape intreaga lume.
50.
Venind în lume este iesirea din Tao,
La moarte este intrarea în Tao, în repaos.
Înteleptul stiind aceasta nu tulbura armonia.
Asteapta sa inteleaga ce se arata a urma,
Aratându-se lumina este pe Calea Tao.
Toate pericolele sunt astfel evitate.
El aste astfel tot timpul în repaos.
Desi traieste-n lume e pe Cale,
Moartea-i nu-i decat o continuare.
51.
Calea Tao produce toate lucrurile,
Virtutea (Te) le întretine.
Armonia se întretine urmând Calea Tao,
Valoarea lucrurilor se naste
Din a poseda Virtutea (Te).
Urmând Virtutea (Te) este progres si dezvoltare,
Lucrurile sunt îngrijite, protejate, fiintele hranite.
Desi totul e-n Tao se manifesta ca si cum n-ar poseda nimic.
Asa-i si Înteleptul, seamana Virtutea (Te) în tot ce face,
Nimic nu-si însuseste, e astfel pe Carare.
52.
Tao este causa a totul.
Cunoscând causa se pot cunoste manifestarile.
Fiind în mijlocul manifestarilor putem privi la sursa.
Astfel Înteleptul traieste-n armonie,
Nu se expune, astfel se protejeaza,
Prin expunere se creiaza multimea de probleme,
Vazând esenta lucrurilor stie ce se va întampla,
Prin sensibilitate îsi manifesta taria,
Prin introspectie e mereu în armonie,
Aceasta-i în fapt a trai în eternitate.
53.
Cunoscând Calea Tao pot vorbi despre ea.
De-ar fi sa dau un sfat as spune sa mergeti pe Carare.
Desi Calea-i usoara, fiind ignoranti
Multi oamenii prefera caile laterale.
În loc sa foloseasca resursele pentru
viata,
Unii conducatori cheltuiesc pentru înarmare.
Cand conducatorii sunt iresponsabili,
Poporul sufera, tara e împovarata.
54.
Înteleptul îsi sadeste cu grija semintele,
Îsi construieste solid casa,
Astfel ca grija si lucrul bine facut
Ramân o pilda pentru generatiile care vin.
Prin practica Caii Tao pentru el
Cel Întelept urmeaza Virtutea (Te).
Practicata de o familie
Virtutea aduce abundenta.
Practicata de o comunitate de oameni
Virtutea aduce înflorire.
Practicata de o tara întreaga
Virtutea devine exemplu pentru alte tari.
Practicata de întreaga lume
Virtutea devine un bun universal.
Daca un om urmeaza virtutea
Este un exemplu pentru familia lui.
Cand o familie urmeaza virtutea
Este un exemplu pentru comunitate.
Cand o comunitate practica virtutea
Este un exemplu pentru tara.
Cand o tara practica virturea
Este un exemplu pentru întreaga lume.
Se poate proba aceasta prin simpla observatie.
55.
Cel care urmeaza Calea Tao pare un copil.
Pare ca nu are forta si tarie, dar strânsoarea lui e ferma.
Pare ca nu are energie, dar miscarea-i e plina de elan.
Pare ca nu are nimic de spus,
Dar vorba-i vine totdeauna la timp.
Înteleptul e mereu în armonie,
Fiind în armonie se aliniaza cu eternul,
Aliniindu-se cu eternul este mereu in lumina.
56.
Cel ce stie nu vorbeste, cel ce vorbeste nu stie.
Închizând ochii, neascultând, nemirosind,
neatingând, negustând se închid simturile.
Dar o lume a armoniei se deschide în interiorul mintii.
Astfel Înteleptul nu este preocupat
De prieteni sau dusmani, de glorie sau disgratie.
Ajunge la perfectionare urmând Calea Tao.
57.
O tara este dreapta prin legi drepte.
Un razboi se castiga printr-o tactica avansata.
Printr-o vointa puternica o dorinta este îndeplinita.
Prea multe legi înmultesc
faradelegile,
Pregatirea prea mare de razboi aduce razboiul.
Propagarea dorintelor aduce conflictul între oameni.
De aceia Înteleptul spune:
“Nu aduceti prea multe legi,
Si poporul se va conduce el însusi.
Gânditi-va la pace si tara nu va suferi.
Traiti în simplitate si oamenii vor trai in armonie”.
58.
Când conducatorii nu pun prea multe restrictii
Oamenii sunt multumiti.
Când conducatorii pun prea multe restrictii
Oamenii sunt nemultumiti.
Din prea multa abundenta apare
saracia.
Dintr-o mare saracie se iveste prosperitatea.
De aceia cumpatarea este cea mai buna.
Înteleptul este cumpatat.
Se da exemplu pe el însusi prin pilda vie.
Nu-si impune vointa, de aceia e urmat,
E precis în actiune, de aceia rezultatele sunt cele asteptate,
Exigent cu el, dar flexibil cu ceilalti,
Multumit în ce face, e remarcat oricand de oameni.
59.
Pentru a conduce o tara moderatia este necesara.
Înteleptul fiind moderat este pe Cararea Tao,
Fiind pe Carare are Virtute în tot ce face.
Astfel ca el poate înfaptui orice.
Poate sa conduca si o tara.
Poate astfel sa puna o baza solida
Prin pilda vie pe care o da.
Înteleptul e vrednic sa conduca
Pentru ca urmeaza calea cerului.
60.
O tara se conduce cu mult tact.
Cand tara este condusa cu întelepciune
Fortele raului nu au putere.
Oamenii nu mai întretin astfel fortele malefice.
Înteleptul si oamenii din jurul lui
Îsi întretin reciproc atitudinea pozitiva.
În tot ce fac, Virtutea se arata,
Astfel ca lumea se perfectioneaza continuu.
61.
O tara întinsa are mare putere de atractie.
Acolo multi se întâlnesc,
E ca principiul feminin care atrage supunându-se.
Cel care se supune conduce cu subtilitate.
Tot astfel daca o tara
mare nu-si arata mandria si puterea
Cucereste tarile mici fara lupte.
Daca o tara mica se supune se întregeste astfel cu o tara
mare.
Astfel ca tara mare are mai multi oameni
Iar tara mica are mai mult spatiu.
Câstigul este astfel reciproc.
62.
Calea Tao este calea luminii.
Pentru oamenii buni este o comoara, cei rai fug de ea.
Se pot câstiga oamenii cu vorbe
frumoase,
Se poate câstiga respectul prin fapte frumoase.
Dar Calea Tao este mai presus de bine.
Cel care o vede se scalda în lumina.
Alegând un conducator,
Nu bogatia sau experienta sunt necesare,
Ci gradul lui de competenta pe Cararea Tao.
De ce cei din vechime pretuiau pe
aceia pe Carare?
Pentru ca erau iubiti de popor.
63.
Actiunile bune nu se fac în graba,
Munca buna nu necesita epuizare.
În cursul timpului ce este mic
creste,
Ce este in urma ajunge în frunte.
Marile calatorii încep cu un pas
timid,
Marile realizari au începuturi modeste.
Înteleptul vede persectiva lucrurilor
În pasi timizi, începuturi modeste.
De aceia Înteleptul urmand Calea Tao,
Cu cumpatare întreprinde orice,
Astfel ca tot ce face e solid, dureaza,
Îndeplineste totul fara graba si eforturi.
64.
Problemele pot fi evitate chiar înainte de a incepe,
Armonia este astfel mentinuta
Înainte ca sa apara confuzia.
Închizând usa nimeni nu poate intra.
Un mare copac a fost la inceput o mladita mica,
O mare calatorie de mii de kilometri
Începe cu un pas.Înteleptul nu insista sa castige nimic,
Nu alearga dupa glorie sau competitii.
Astfel nu poate pierde nimic.
Este exemplul de înfaptuire a lucrurilor fara efort.
65.
Înteleptii din vechime învatau pe oameni viata simpla,
Fara viata simpla multe cunostiinte sunt nefolositoare.
Conducatorii înselând poporul
Face ca si poporul sa umble dupa înselatorii.
Astfel ca înselaciunea îi stapaneste pe toti.
Stiind acestea se pot evita multe rele.
66.
Un râu curge catre partile cele mai joase ale vaii,
Râul este astfel stapânul vaii.
Pentru a-i castiga pe oameni,
trebuiesc serviti,
Pentru a-i conduce pe oameni trebuiesc urmati.
Când Înteleptul se arata mai presus
de oameni
Ei nu se simt apasati,
Când Înteleptul sta în fata oamenilor,
Ei nu se simt confruntati.
Astfel Înteleptul este pilda vie,
Cei din preajma lui se simt ocrotiti.
67.
Cei ce urmeaza Calea Tao au trei calitati esentiale,
Compasiunea prin care se dobândeste curajul,
Prudenta, prin care se dobândeste putere,
Modestia, prin care se dobândeste influenta.
Dar actiunile obisnuite ale oamenilor
Este sa premareasca pe erou.
Sa dobândeasca putere prin lipsa de prudenta,
Sa-si creasca influenta prin afisarea mândriei.
Doar cel cu compasiune este cu
adevarat curajos,
Doar cel prudent are cu adevarat putere,
Doar cel modest poate influenta cu adevarat oamenii.
El este astfel pe Cararea Tao.
68.
Compasiunea este cea mai buna aparare.
Un luptator eficient nu e fricos,
Nu-si arata agresivitatea,
Cuceritorul eficient nu se implica în lupte grele,
Un adevarat conducator nu-i plin de autoritate.
Cel fara frica si agresivitate atrage
pe altii,
Cuceritorul nu stapâneste prin violenta,
Conducatorul nu ajunge în frunte prin autoritate.
Fiind în armonie cu natura totul se poate înfaptui.
69.
E mai usor a da înapoi zece metri decat a avansa unul.
Disputele pot fi câstigate prin simpla asteptare,
În loc de avansare agresiva, se merge înapoi si se asteapta.
Fara a afisa putere, fara înarmare agresiva
Bataliile pot fi cucerite.
Nu subestima adversarul, nici pe cei
hotarati în lupta.
Agresivitatea pare a câstiga,
Dar cel cu compasiune pâna la urma e biruitor.
70.
Putini sunt în lume cei ce-l urmeaza pe Înteleptul,
Care se manifesta cu multa simplitate.
Omul obisnuit întelege greu calea
Înteleptului,
Desi faptele sunt evidente.
Onorând pe Întelept ne facem partasi întelepciunii lui.
El poate n-are haine scumpe sau de
remarcat,
Înteleptul poate parea fara însemnatate,
Dar comoara sa este în inima.
71.
Cunoscându-ne limitele este întelepciune,
Necunoscându-ne limitele este ignoranta.
Înteleptul îsi cunoaste limitele.
Astfel ca stie oricând cât poate face.
72.
Înteleptul nu intervine fara a fi chemat,
Nu se amesteca în treburile altora,
Exceptând doar pentru a se apara.
Desi se cunoasate bine pe sine însusi
Înteleptul nu face caz de propria-i personalitate,
Se respecta pe sine însusi,
Dar nu asteapta de la altii respect.
Lasa lucrurile sa treaca
Atunci cand stie ca nu au nici o legatura cu el,
Se implica astfel numai
În ce este semnificativ pentru viata-i.
73.
Un viteaz care nu se stapâneste, fie ucide, fie e ucis,
Un viteaz care se stapâneste traieste
Si nu vatama pe nimeni.
Cerul îl protejeaza pe cel ce nu vatama,
Asa-i si Calea Tao, nu se opune, nu
se straduieste,
Desi nu vorbeste i se raspunde,
Desi nu cere, i se îndeplinesc dorintele,
Desi nu doreste sa întreprinda ceva,
Totul se înfaptuieste.
În marea-i vastitate Tao pare ca-i
gol,
Dar e ca sita, nimic nu scapa din legile-i firesti.
74.
Justitia nu se poate baza pe amenintarea cu moartea,
Caci pentru cei carora nu le e frica de moarte
Ar fi întrutotul ineficienta.
Când asuprirea aduce moartea la orice
pas,
Cui îi mai e frica de moarte?
Judecatorii intr-o astfel de tara sunt inutili.
75.
Când conducatorii devin lacomi exploatând poporul,
Poporul flamanzeste.
Când conducatorii îsi urmaresc doar interesele proprii,
Oamenii devin rasvratiti.
Când conducatorii ucid fara motiv,
Oamenilor nu le mai este frica de moarte si se rascoala.
76.
Omul se naste plapând si sensibil,
La moarte e tare si întepenit.
Mladitele tinere sunt flexibile si fragede,
Când planta se usuca, se întaresc si mor.
Ce-i tare, întepenit, exprima
moartea,
Ce-i slab, plapând sensibil e semn al vietii.
Asa cum pomul tare nu se poate îndoi
Batut puternic de un vant, se rupe.
Tot astfel ce-i inflexibil se-ndreapta catre moarte.
Ce-i tare si întepenit cade la pamant,
Ce e usor, flexibil, e dus de vant departe.
77.
Calea Tao e ca un arc întins,
Partea-i de sus se coboara, cea de jos se ridica.
Ce este în exces se diminueaza, ce este putin creste.
Calea Tao ia de acolo de unde este prea mult
Si pune acolo unde este prea putin.
Pe când calea oamenilor este de a lua
de la cei ce au putin
Si de a da celor ce au prea mult.
Cum s-ar putea astfel lumea multumi ?
Cel Întelept stie ca nu poseda nimic
cu adevarat,
Îsi da surplusul lumii, fara sa astepte ceva în schimb.
Lucreaza fara a-si însusi meritele si este pilda vie.
78.
Nu este nimic mai flexibil ca apa, dar desi-i slaba,
În timp, poate patrunde piatra cea mai tare.
Usorul, în timp învinge greul,
Ceia ce-i slab, în timp doboara ce e tare,
Desi aceste lucruri se cunosc de toti,
Putini sunt pregatiti sa le aplice.
Astfel ca cel ce e modest e cel mai
potrivit ca sa conduca,
Cel ce rezolva problemele altora, este adevaratul conducator.
79.
Cand legile si regulile apasa pe capul oamenilor,
Ei au dorinta fireasca sa le incalce.
Cel Întelept îsi face datoria,
Desi n-asteapta nimic de la nimeni.
Astfel este virtuos.
Dar nu-si însuseste virtutea proprie.
Întocmai ca natura, nu-si impune vointa,
E astfel pe Cararea Tao.
80.
Într-o comunitate mica cu cativa oameni,
A poseda lucruri care nu sunt utile nu are sens.
A pretui viata simpla este mai important.
Pentru a cunoaste lumea, a pleaca
nu-i necesar.
Se poate folosi lumina mintii.
Pentru aparare nu este nevoie de a arata armele,
Ele sunt tinute la pastrare la nevoie.
Pacea si linistea sa domneasca,
Bunele relatii cu vecinii sunt esentiale,
Cel Întelept ramâne astfel liber.
81.
Înteleptul e onest, nu foloseste vorbe goale,
Vorbaria goala nu este onestitate.
Cei care par cultivati nu sunt iluminati,
Cei bogati nu pot fi multumiti.
Înteleptul nu traieste pentru sine
însusi,
Facând mult bine pentru altii, e multumit,
Cu cât da mai mult, cu atât primeste mai mult,
În jurul lui totul se armonizeaza.
Pentru ca e pe Calea Tao în Virtute (Te).
“Tao Te Ching, scris în sec. VI î.Hr., este un text clasic al
taoismului filosofic, care a influențat
profund toate sistemele de gândire precum și religiile Chinei. Cu excepția Bibliei, acest text de numai 5000 de caractere a
cunoscut cea mai largă popularitate, fiind tradus în majoritatea limbilor. În
urma răspândirii lui Tao Te Ching pe durata a două milenii și jumătate, a ieșit la iveală un fapt uimitor, anume că Lao Tse este
un fluviu care adună apele culturii orientale și occidentale, devenind o comoară a înțelepciunii lumii și că influența
sa trece de la cercurile academice la societate, de la teorie, la viața oamenilor de toate zilele.” – Su Yan“
…Tao
desemnează realitatea ultimă, misterioasă și insesizabilă a oricărei creații, temei al întregii existențe.” –
Mircea Eliade
“Cartea lui
Lao Tse este precum un izvor, precum o fântână pururea nesecată și plină de comori; nu ai decât să arunci o găleată și vei intra în posesia lor.” - Friedrich Nietzsche
