Pagini

08 septembrie 2012

Dans in ploaie...


Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple
până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul
în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.


De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.


Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!


Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
Iubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

(Ana Blandiana)


*
  

Dansul ploii ne incanta si ne inspira.
Fiecare strop este o lebada plutind pe lacul magic.
Lasa-te prins in valtoare si nu iesi din ritm.
Danseaza, viseaza, iubeste!

Ploaie sacra,  prietena draga mie, 
te venerez si te invoc: 
Da-ne viata, da-ne energia, da-ne dorinta!
Da-ne jocul, da-ne dansul, da-ne muzica! 
Da-ne tineretea, da-ne veselia, da-ne libertatea!
Sfinteste Pamantul-Mama si seva lui hranitoare!

Ploaie, te invit la dans!
ankladyl 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu