In noaptea asta minunata...

Strazile in alb s-au imbracat
Cerul e albastru si curat
In noaptea asta minunata...

Vin colindatorii pe la porti
Sa-i primim cu daruri pentru toti
In noaptea asta minunata

Nimeni nu e singur, nu acum
Nu in noaptea asta de Craciun
Doar una pentru lumea toata

Iarna mai aproape de povesti
Visele aievea le traiesti
In noaptea asta minunata

Ingerii zambesc cantand in cor
Poti vedea lumina-n ochii lor
Glasuri de copii se-aud pe drum
Cantec de Craciun

Sarbatori cu bradul luminat
Sarbatori cu sufletul curat
Cu magi si oameni de zapada

Iarna cu stelute mii si mii
Clopotei si glasuri de copii
Ne-aduce-n dar Craciunul iara

Nimeni nu e singur,nu acum
Nu in noaptea asta de Craciun
Vino langa mine sa cantam
Si sa colindam

Noapte de vis
Din cer deschis
Craciunul iar
Ne-ai adus in dar

Vin colindatorii pe la porti
Sa-i primim cu daruri pentru toti
In noaptea asta minunata

Iarna mai aproape de povesti
Visele aievea le traiesti
In noaptea asta minunata.

 * 

Sa aveti o noapte de vis si un Craciun binecuvantat!

Cu dragoste,

ankladyl

 

Scumpa tara romaneasca...

Scumpa tara romaneasca,
Cuib în care ne-am nascut,
Camp pe care s-a vazut
Vitejia stramoseasca,
Scumpa tara romaneasca,
Te salut!

Si-a mea frunte ti se-nchina
Ca naintea unui sfant,
Caci, desi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plina.
Sa te vad mereu regina
Pe pamant.

Sa ai viata de vecie,
Sa sporeasc-al tau popor;
Sub stindardul tricolor
Sa nu vezi decat fratie,
Si-atunci, dac-o fi sa fie,
Pot sa mor!

(G. Cosbuc) 

. . . . . . . . 

Romania mea ...
 ... este cea mai frumoasa tara ...
... o afirm cu mandrie si credinta ...
... o strig cu toata puterea ...
... o port in piept...
... o ador ...

ROMANIA

   

ankladyl 

 

Vara de noiembrie...

Iubito-mbogateste-ti cantaretul,
muta-mi cu mana ta în suflet lacul,
si ce mai vezi, vapaia si înghetul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.

Cum stam in fata toamnei, muti,
sporeste-mi inima cu-o ardere, cu-n gand.
Solar e talcul ce tu stii oricand
atator lucruri sa-mprumuti.

O, lumea, daca nu-i o amagire,
ne este un senin vesmant.
Ca esti cuvant, ca esti pamant,
nu te dezbraci de ea nicicând.

O, lumea e albastra haina, in care ne cuprindem, stransi în taina,
ca vara sangelui sa nu se piarda,
ca vraja basmului mereu sa arda.

(Lucian Blaga, 1962) 

. . . . . . . . 

Toamnă a deliciilor! Sufletul meu cel mai adânc este cununat cu ea; dacă aş fi o pasăre, aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea 
a noi si noi toamne.  

(George Eliot)

. . . . . . . . 

"Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului." 

(William Shakespeare)

Love... Peace... Faith

ankladyl 

Evocare...

 

De cîta iubire eram în stare,
Ada-ti aminte - în studentie.
De cîte poetici nobile, rare:
Glorii si riscuri - flamura tie.

Ce rute crîncene prin timp întoarse,
Cîte popasuri, cîte saruturi,
Ce punti pravalite, ce flote arse,
Cîte ciocniri, ce sunet de scuturi...

Clipele tinere si idolatre.
Înca mi-e sete - plina e cana?
Parul tau flutura prin amfiteatre...
Timpul retine-l: scade, Ileana.

Romulus Vulpescu

* * * * * * * *

         Îmbătrâniseră frumos la trup şi la suflet. Îndeplineau cele trei condiţii care s-ar părea că fac  bătrâneţea suportabilă şi pentru cine-i este spectator: să nu-ţi povesteşti viaţa, să nu dai sfaturi, să nu te vaiţi.

Ileana Vulpescu 

* * * * * * * * * * * *

Doua vieti... o poveste

Doua inimi... o dragoste 

Doua spirite... o comoara.

Ma plec... 

                              ankladyl

 

  

Vis vegetal...

 "As vrea sa fiu copac
Si-as vrea sa cresc langa fereastra ta.
 Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna
sa-nfloresc,
Ca sa te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face
cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe
frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca
usoara sa-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele,
cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de
aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de
ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si
luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-ma femeie sa
fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si
pamânt,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si
senina,
Uitind de-atata vreme sa vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare
mana,
As incepe
sa
zambesc."

(Magda Isanos)

~)(~

                 Prinsa in jocul bland al razelor de soare, printre frunzele rebele galben-aurii, indragostirea a batut (cu degetele-i subtiri, inmanusate in macrameul delicat al picaturilor de ploaie) la usa inimii mele, pentru prima data, intr-o zi de toamna. 

              

             Primavaratica la scoala vietii, fara sa chiulesc, mi-am facut temele constiincios si am promovat examenul maturitatii, trezindu-ma luata de valul existentei.

              

              Traiesc acum o vara personala, cu cer albastru si senin, ploi calde, curcubeu zambaret si ma bucur de fructele, florile si gazele mici, care-mi umplu zilele si inima.

              

             Mana-n mana cu destinul, pasesc pe drumul vietii, drum cu sens unic, spre iarna mea. 

                   Cu toate anotimpurile mele traiesc,  visez, iubesc. 

ankladyl

 

               

Emotie de toamna...

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

(Nichita Stanescu)

*

Lasa-mi toamna pomii verzi, 

Uite, ochii mei ti-i dau!...

Lasa-mi ocrul si purpuriul vesmintelor tale si auriul frunzelor de pe covorul moale, fosnitor.

Lasa-mi caldul soare, care-mi mangaie obrazul si-mi imbratiseaza inima intr-un bland alint.

Lasa-mi amintirea verii si dorul de iarna... 

Iar tu, nu uita ca te astept mereu in viata mea, cu calmul si generozitatea atat de proprii tie.

Love... Peace... Faith

ankladyl

Dans in ploaie...

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple
până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul
în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
Iubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

(Ana Blandiana)

*

  

Dansul ploii ne incanta si ne inspira.

Fiecare strop este o lebada plutind pe lacul magic.

Lasa-te prins in valtoare si nu iesi din ritm.

Danseaza, viseaza, iubeste!

Ploaie sacra,  prietena draga mie, 

te venerez si te invoc: 

Da-ne viata, da-ne energia, da-ne dorinta!

Da-ne jocul, da-ne dansul, da-ne muzica! 

Da-ne tineretea, da-ne veselia, da-ne libertatea!

Sfinteste Pamantul-Mama si seva lui hranitoare!

Ploaie, te invit la dans!

ankladyl 

 

Asteptare...

Lacrimi pastrate

in cumpana ochilor - rani;

deschide-ti palmele si lasa-le, 

lasa-le sa-ti picure lin

in caus...

E toamna

cu frunze spovedindu-se

ploii cu cantec tacut.

Tacute stau lacrimile 

in cumpana ochilor - rani

asteptand palma ta

palma-caus

sa le culeaga-n mangaieri...

(ela_dor, februarie '91) 

             Ela_dor...

             in profunzimile sufletului tau nesecat de inspiratie, iubirea nu sta ferecata, ca o pasare inchisa in colivie, ci izvoraste petulanta si invariabila; prinde aripi de poezie si zboara libera, cu falfairi line si triluri naucitoare, revarsand in juru-i imbratisari calde de versuri zeiesti.

ankladyl

Ploaie de vara...

 

"Paparuga, ruga, 
Ia iesi de ne uda, 
C-o galeata de-apa 
Pasta lumea toata... 
 
Ploaie, Doamne, ploaie, 
Locu' sa sa-nmoaie. 
Ploaie, Doamne, ploaie, 
Locu' sa sa-nmoaie... 
 
Bumburel de-argint, 
Varsa-l pre pamant. 
Ploita curata, 
Ce-i din cer lasata, 
Cucuruzile, cat gradinile, 
Cucuruzile, cat gradinile. 
 
Paparuga, ruga, 
Ia iesi de ne uda, 
C-o galeata de-apa 
Pasta lumea toata... 

 Ploaie, Doamne, ploaie, 
Locu' sa sa-nmoaie. 
Ploaie, Doamne, ploaie, 
Locu' sa sa-nmoae..."

, , , , , , , ,

“Atunci cand ploua… cerul saruta pamantul”

  (Rabindranath Tagore)

 , , , , , , ,

, , , , , ,

, , , , ,

, , , ,

, , ,

, ,

,

Iti amintesti copilaria in ploaia calda de vara? 

Iti amintesti stropii de argint cum iti jucau pe crestet?

Iti amintesti talpile jucause si goale bucurandu-se 

de tarana moale?

Iti amintesti cantecul ploii? 

Iti amintesti veselia din hora ploii?

Iti amintesti padurea uda dupa ploaie? 

Iti amintesti degetele ploii atingand fereastra ta? 

Iti amintesti indragostirea in ploaie? 

Iti amintesti mirosul proaspat al ploii de vara? 

Iti amintesti bolta curcubeului dupa ploaie?

Iti amintesti albastrul cerului dupa ploaie?

Iti amintesti?

Eu imi amintesc cu suflet de copil. :)

ankladyl

Vei plange mult ori vei zambi?

 Eu

nu mă căiesc

c-am adunat în suflet şi noroi -

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul

că sufletul mi-aşa curat

cum gândul tău îl vrea,

cum inima iubirii tale-1 crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii

că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc 

nuferi?"

[L. Blaga, 1919]

~~~~~~~~~~~~~~

Sunt atat de mica, in nimicnicia mea, 
dar sunt creatie divina, slaba si naiva... 
Iubirea mi-a fost insuflata, 
pentru desavarsirea mea 
si iertarea mi-a fost data, 
intru eliberarea ta.

ankladyl

Cantecul sufletului

 În adâncul inimii mele 

Se-aude un cântec fără versuri –  

Un cântec ce trăieşte

În sămânţa inimii mele. 

Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament; 

Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană 

Şi zboară, dar nu peste buzele mele. 

Cum să îl cânt? 

Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc; 

Cui să îl cânt? 

Căci locuieşte în casa sufletului meu 

De teama urechilor pline de sensibilitate. 

Când privesc în mine, 

Văd umbra umbrei sale; 

Când îmi ating vârful degetelor  

Îi simt vibraţiile. 

Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa, 

Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare; 

Lacrimile mele îl dezvăluie, 

Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă 

Dezvăluie taina unui trandafir veştejit. 

Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie 

Şi adus la suprafaţă de către linişte, 

Evitat de larmă, 

Îmbrăţişat de adevăr,

Repetat de vise, 

Înţeles de dragoste, 

Ascuns de trezire 

Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei. 

Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?

 Este cu mult mai parfumat decât iasomia; 

Ce voce l-ar putea înrobi? 

Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare; 

Ce coardă l-ar putea face să vibreze? 

Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării 

Cu ciripitul unei privighetori? 

Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni 

Cu suspinul unui copil? 

Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare 

Cuvintele pe care numai inima le poate rosti? 

Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte 

Cântecul lui Dumnezeu?

///\\\///\\\///\\\///\\\///\\\

"Love is the song of the soul singing to God.  It is the balanced rhythmic dance of planets - sun and moon lit"

(Paramahansa Yogananda)

Love... Peace... Faith

ankladyl

A iarba si a ploi...

Colinda-mi cu picioarele trupul - 

Striveste-mi-l cu talpile tale

sa se-ntalneasca din nou 

ca-ntr-o logodna

gleznele tale cu ninsorile mele...

Ai calcat si-ai trecut mai departe 

strivind nestiutor nuntirea 

gleznelor tale cu ninsorile mele...

Flacara galbena

a unui rug uitat ma sting, 

franturi de lamentatie 

mi se agata de buze

si-ntr-o aiurare 

visez.

In jur 

miroase a iarba si a ploi.

ela_dor

/// /// /// /// /// /// /// /// /// /// /// /// /// ///

             
             Bine ai revenit, ela_dor!

             Poezia ma indeamna, cum n-am mai facut-o de mult, sa ma lipesc cu tot trupul pe pamant, sa simt pulsul si rasuflarea Planetei Mama si sa sustrag, ca pe o seva, energia, puterea si dorinta nebuna de viata. 
             
             M-as aseza la firul ierbii...
             ... si as sta ca ploaia curgand sa ma acopere total
             ... si as astepta sa cresc odata cu firul verde si crud,
             ... pana nu as mai sti ce sunt: fiinta, iarba, ploaie.

ankladyl 

 

Dor de Eminescu...

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus

Eminescu.

(M. Sorescu, Trebuiau sa poarte un nume) 

~><~

                    Odihneste-te in pace, Luceafar cald!... 

                    Lumineaza-ne umbrele ascunse si intunecate de zilnice griji si calauzeste-ne cararile nedescoperite ale sufletului si ale mintii, priveste-ne cu caldura de acolo, din inaltul cerului, de langa Dumnezeu si te bucura vazand ca nu te-am putut uita nicio clipa si nici n-am fi vrut si ca inca descoperim si invatam sa iubim ca tine, cu forta cosmica, divina si nemarginita, asa cum numai tu ai putut iubi in toata viata, de la femeia iubita si vorba dulce, pana la glia strabuna si neamul romanesc.
                 Nutresc launtrica convingere ca nu exista om pe aceste dulci meleaguri, care sa nu fi rostit in viata lui, macar o data, un vers izvorat din sufletu-ti inocent, atat de sincer si bun, cum numai un vesnic copil il poate purta in pieptul sau.
                  Nu ne parasi, inger bland!... Nu ne lasa sa ne pierdem in uitare si indiferenta... Pentru ca nu o stim inca, dar sigur ne-am sfarsi, am disparea in neant, daca am uita de tine si de propria-ti creatie, unica, atat in asta lume mica, cat si in infinitul univers, in care plutesc in eter vibratiile cuvintelor magice si ale sentimentelor cititorilor lor.

                  Vegheaza-ne si inspira-ne!

ankladyl