Pagini

30 mai 2012

Iertarile...




                            tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
                          că ochii mei sunt când senini când verzi
                          că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
                              ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

                               văd lumea prin lunete măritoare
                              şi vad grădini cu arme mari de foc
                              sub mâna mea deja planeta moare
                               şi în urechi am continentul rock

                                 ai să ma ierţi că sunt labilitate
                                că trec peste extreme fulgerând
                            ai să mă ierţi preablânda mea de toate
                                 eu sunt nemuritorul tău de rând

                                  ai să ma ierţi că nu pot fără tine
                                 şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
                                mie pierzându-te-mi va fi mai bine
                                 eu tristul cel mai liber dintre toţi

                           şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
                                    pe toate-nobilându-le fictiv
                            ai să te-apleci deasupra morţii mele
                                    şi tot ai să mă ierţi definitiv

                                  ai să mă ierţi în fiecare noapte
                                   şi-am să te mint în fiecare zi
                                 şi cât putea-va sufletul să rabde
                                   cu cât îţi voi greşi te voi iubi
(Adrian Paunescu)


*\/*/\*\/*


                     Ma intreb de unde vine neiertarea?


= Cred ca vine din teama... din teama de a nu iti dezvalui iertarea ca pe o slabiciune.
= Cred ca vine din egoism... din faptul ca tu nu vrei, nu pentru ca nu ar merita gresitul.
= Cred ca vine din vanitate... Egu-ul tau este mai puternic decat simtamantul de clementa.


                     Dar mai cred ca iertarea este o virtute, care exista, undeva adanc ascunsa, in fiecare dintre noi. Si asta o stim doar noi si Dumnezeu.


“Iertam atata timp cat iubim.” 
(La Rochefoucauld)

ankladyl 



12 aprilie 2012

Raspunsul mut


             Nu l-am studiat pe Minulescu la scoala... dar i-am memorat poeziile, pe furis... tocmai de aceea erau atat de savuroase.        
             Si le-am asimilat, si cu ele am crescut, si le-am trait din plin, si ca in ele am iubit... si azi imi port dragostea ca pe o coroana regala, ca pe o virtute.
             Dintre multele romante si poezii dedicate EI, aceasta e preferata mea:



 Romanţa răspunsului mut


Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...


Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...


Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...


De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...


Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...


De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...


Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...


Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

(Nu sunt ce par a fi, 1936)




Dar cate poate spune tacerea!


"... Priveşte şi-ascultă -
Ce linişte goală...
Solemnă...
Şi mută!... "

                                                 ankladyl




08 ianuarie 2012

Absenta




Abia te-am părăsit
şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,
neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.


Dragostea mea,
ne-am întâlnit
însetoşaţi
şi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;
ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.


Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos.
(Pablo Neruda)


*^*^*^*^*^*^*^*^*


                "Daca dragoste nu e, nimic nu e" ... sunt  cuvintele care incheie romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni... roman prohibit si totodata atat de dorit.
                 Dar oare ce ar fi, daca dragostea nu ar fi? Nimic... ce trist si nefericit trebuie sa fie nimicul...
                Cred adanc si forte ca dragostea este in tot ceea ce suntem si in tot ceea ce ne inconjoara... 
                Ce norocosi suntem cu iubirea noastra!
              

Love... Peace... Faith 
                                               ankladyl





13 decembrie 2011

Tu, Nichita...



            "... Când am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.
             "Bătrâne, gata!" mi-a spus până la urmă. "Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrâne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu eşti credincios?" "Da, bineînţeles." "Şi te rogi câteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Şi cum îi spui lui Dumnezeu când te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zâmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vrea să spună. "Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrâne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi..."
             De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: Tu, Nichita." 

(M. Cartarescu)




  Cireşar

Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
pasărea din zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescenţei ruginind.

Nimeni nu ne spune: bea, flămândule!
Nimeni nu ne spune: însetatule!
Curge primăvara pe sub fluturi,
visător podeaua curge pe sub tine, patule!

Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea uscată
roşie cireaşă dintr-un chiparos,
zână inventată! 
                                                                 (Măreţia frigului, 1972) 

=+=+=+=+=+=+=+=+=

              Intr-o seara indigo de iarna, pe 13 decembrie 1983, ca ieri, pe cand aveam vreo12 ani si jumate, imi amintesc emisiunea radio saptamanala (joia, de la 19 la 21) "Cenaclul Flacara", pe care o ascultam cu frenezie, cand poetul si amfitrionul Adrian Paunescu a anuntat trecerea in amintire a lui Nichita Stanescu... am trait tristetea alaturi de toti romanii, prin melodiile cantate din acea seara, pe versurile lui... Nu am uitat niciodata ziua aceea si o voi retrai etern cu aceasi emotie si durere fizica. 
             Atunci, a încetat să mai bată inima pămînteană a lui Mihai Eminescu...
             Atunci, versurile din poeziile lui s-au transformat in pasari, ce survoleaza peren peste noi, si nu mai pleaca niciodata la iernat in tarile cele indepartate si straine... 
             Atunci, am aflat si am inteles si am infipt adanc in mica-mi inimioara, dragostea pentru acel necunoscut, inger cu aripi de vers si cant divin.
             Ce bine ca ai fost, Nichita.


             Ce mirare ca sunt...
ankladyl










             


  

01 octombrie 2011

Acasa, toamna...




Amurg

ca o despletire de muscate;
stupii verii murmura marunt
simfonia nectarului topit
prelingandu-se pe buze...

Miros de iarba rascoapta
si struguri parguiti;
lastuni urcand spre vamile cerului
cu piuituri marunte...

Tarana fosnind de nesomn,
cumpana fantanii spovedindu-se
ciuturii vechi...

Copilaria mea, cu degete patate de cerneala
ingenuncheaza
pe prispa straveche a casei,
langa mama si tata
odihnindu-se.


ela_dor



De ce pleci, vara?...
Anca Irina






07 septembrie 2011

Ruga




Doamne,
binecuvanteaza truda
si ochii smeriti rugaciuni inaltand,
palmele chinuite ce nicicand
n-au putut face de-ajuns
pentru a-ndulci amarul
preazilnicei paini!

Doamne, usureaza truda-
truda trudnicilor, pe care
parca mereu ai sporit-o!
Usureaza mainile chinuite, care
cu durere se impreuna
catre Tine a ruga,
ca un prelung vaiet
de tanguire a deznadejdii!

Da-le, Doamne, lor tamaduire de istov
si izbavire de zadarnicie!




                                                      ela_dor




 God bless us!
ankladyl



05 august 2011

Acasa


 Miros de iarba rascoapta
si fosnetul taranii...
Amurg imens
ca o ploaie de muscata...
Peste sat
se prelinge mirosul copt al painii.
Soapta de greier murmura
descantec.
Se zareste departe
un patrar al Lunii ...
In fata casei,
gradina cu petunii
iar jos in vale,
arar se latra cainii ;
Portita scartaie si intru.
Mi-e acasa...
mi-e liniste...
mi-e bine.
Si-n coltul prispei vechi
se scutura
de argint si jale
prunii.

ela_dor (martie 2011)



There's no place like Home!

Love & Peace!

                                                    Anca Irina






25 iulie 2011

Imn al ierbii



Asculta iarba...
Nu privind s-o admiri
ci sa-ti cufunzi in ea fata, palmele
si trupul gol sa-l culci...
ca-ntrun lan de secara tanara,
s-o simti cum iti patrunde-n subtiori,
iti mangaie umerii
si-ti inconjoara gatul
ca-ntro-mbratisare pasionala
cu gust de smalt al pamantului...
s-o simti si s-o stii
ca Ea este
Iarba...

ela_dor (apr 1997)








Love ♥ Peace!


Anca Irina

28 iunie 2011

Rostogolire in ierburi...




Ma rostogolesc hohotitoare
printre ierburile apoase nebune
amestecate cu ploi si tarana.

Iti simt in amintire
racoarea buzelor
si stoluri de frunze
imi mangaie umerii
si fata
si buzele....

Iti vad conturati in aer umerii
buzele
si fata
si iarba hohoteste
in plans nebun
si eu ma rostogolesc hohotitoare
printre ierburile
aproape nebune...


                                             ela_dor



^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^~^




          Ela_dor, buna mea prietena,
aceste trairi, ca sunt sigura ca numai iubirea-ti te-a indemnat sa scoti la lumina aceste versuri minunate, ma intorc si pe mine in amintiri, la filmul "Splendoare in iarba", acea poveste de dragoste neimpartasita si la versurile lui William Wordsworth:


"...Acum, nimic nu-mi poate-aduce inapoi
Splendoarea-n iarba traita de noi doi
Nu vom jeli a florii maretie
Putere vom gasi in amintirea-i vie..."
(Oda semnelor nemuririi)




ankladyl

21 mai 2011

Plang ca o pasare



Plang ca o pasare
pierduta pe cer
nici nu mai zbor nici nu pier;
noaptea ca o batista negra
imi ineaca plansul;
amintirea ta-pata de alb si lumina-
ma striga
in noaptea de chin si cenusa;
sunt asemeni unui crang de noiembrie-dezgolit, inghetat-
cu zvacniri disperate in delir,
sunt ca o pasare ranita pe cer
nici nu mai zbor
nici nu pier.

                                                        ela_dor



Ascultati melodia in timp ce cititi aceste versuri ...


Love & Peace!

Anca Irina